Palatul Copiilor Buzău – rezultate notabile la început de vară

de Stiri Buzau Media

Vacanţă fiind, Palatul Copiilor Buzău nu ia pauză. Pentru această instituţie e vremea concursurilor. Chiar dacă multe dintre concursuri se desfăşoară în timpul anului şcolar, sunt concursuri şi alte activităţi specifice care se desfăşoară şi în vacanţă. Elevii şi profesorii coordonatori participă cu drag şi interes, având gijă să îşi hrănească permanent creativitatea. Şi pentru că această componentă – creativitatea – este unul dintre motivele principale pentru care Palatul Copiilor Buzău există, este suficientă o privire către ultimele săptămâni de activitate şi către rezultatele excepţionale înregistrate. Nefiind într-o competiţie cu o altă instituţie de învăţământ din judeţ, nici nu ar fi corectă, fiind singura instituţie de stat cu specific nonformal, Palatul Copiilor a înregistrat o suită de reuşite. Observând ultima perioadă de şcoală este subliniată, încă o dată, importanţa activităţilor extraşcolare în viaţa şi dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil. Înscrierea la unul sau mai multe cercuri este o decizie ce aparţine exclusiv elevilor şi aparţinătorilor acestora, după o discuţie lămuritoare cu profesorul coordonator, aceştia oferind o consiliere în acest sens pentru ca decizia să fie exlusiv în interesul elevului. Aşadar, revenind la reuşitele obţinute recent, rezultatele sunt grăitoare:

  • Artă decorativă / Artă populară / Design vestimentar, prof. coordonator Brebeanu Daniela: Concursul de Artă Descoperim tradiţia străbună, Concursul Internaţional Curcubeu;
  • Canto popular, prof. coordonator Botea Daniela – Mariana: Festivalul Folcloric Doina Munteniei; Festivalul Joc şi Cânt;
  • Dans modern, prof. coordonator Simion Ionela: Concurs Naţional Majorette Fest Brăila, Concurs Internaţional de Dans Black Sea Dance Star Constanţa;
  • Dans popular, prof. coordonator Şercăianu Florina: Festivalul National de Dans Traditional Ritmurile Copilăriei Focşani, Festivalul Folcloric Doina Munteniei;
  • Muzică uşoară / Cor – grup vocal, prof. Bunilă Popescu Loredana – Mihaela: Festivalul Naţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi Andantino Bucureşti; Festivalul Internaţional Trofee Muzicale;
  • Cor – grup vocal, Happy kids, prof. coordonator Dobre Oana – Daniela: Festivalul Internaţional Trofee Muzicale, Festivalul Naţional Dialogul Artelor Alexandria, Festivalul Naţional Andantino Bucureşti,
  • Redacţie de presă / radio – tv, prof. coordonator Matache Ioana – Roxana: Concursul de Artă fotografică Fotograful naturalist Botoşani, Concurs Naţional Familia – portretul societăţii Timişoara;
  • Teatru, prof. coordonator Constantin Adrian: Festivalul Naţional deTeatru de Păpuşi – Pantomimă Cătălin Damian Iaşi;
  • Aeromodele, prof. coordonator Vlad George – Aurelian: Concurs Naţional de Modelism Memorialul Henri Coandă;
  • Electrotehnică, prof. coordonator Bostan Gheorghe: Concurs Naţional de Robotică Cupa Chindiei Târgovişte;
  • Informatică, prof. coordonator Pop Anna Maria: Concurs Naţional Marele Premiu al Palatului Copiilor Naţional al Copiilor Bucureşti, Concurs Internaţional de Informatică CIP Vaslui;
  • Karting – automodelism, prof. coordonator Ion Mariana: Concurs de automodele Cupa 1 iunie, Concurs de karting şcolar;
  • Şah, prof. coordonator Slabu Nistor: Festivalul Internaţional de Şah Trofeul litoralului Eforie Nord;
  • Coregrafie – balet, Clubul Copiilor Râmnicu Sărat, prof. coordonator Morogan Victoriţa: Concurs Internaţional Prietenia Bârlad; Concurs Naţional Fantezii de nor Vaslui;
  • Karting, Clubul Copiilor Râmnicu Sărat, prof. coordonator Ion Ionuţ Mihai: Concurs Naţional de karting şcolar Micul Pilot Bacău; Concurs Naţional de educaţie rutieră şi karting Cupa Pietricică, Piatra Neamţ;
  • Cor – grup vocal, Clubul Copiilor Berca, prof. coordonator Popescu Florentina: Festival – concurs Zestrea românilor Dolj, Concurs Naţional Dor de cântec românesc Cumpăna, Constanţa, Festival Naţional Benone Sinulescu Buzău.

Concursurile enumerate sunt doar câteva din ultimele săptămâni de şcoală, la un concurs participând mai mulţi elevi şi obţinând premii mari, fiind totdeauna pe podium. Alte concursuri sunt în desfăşurare, iar altele se vor desfăşura în vacanţă. Deşi nimeni nu face din competiţie un scop în sine, prin competiţie elevii pot demonstra că achiziţiile obţinute în cadrul cercurilor şi activităţilor de la Palatul Copiilor Buzău sunt bine însuşite, iar ceea ce aleg să facă aici îi ajută mult.