Petre Emanoil Neagu: Vizita evaluatorilor UNESCO s-a încheiat

Petre Emanoil Neagu

Vizita evaluatorilor UNESCO pe teren s-a încheiat. Vreau să mulțumesc în numele locuitorilor din geoparc Asociației Ținutul Buzăului, domnului profesor Alexandru Adrășanu și doamnei Cristina Partal pentru că fără idea lor din urmă cu 14 ani nu am fi putut fi astăzi aici.

Mulțumesc, de asemenea, celor doi evaluatori care au avut răbdare cu noi în aceste zile și sper să fi realizat că oamenii din Ținutul Buzăului sunt oameni cu suflet care iubesc locurile natale și care doresc să renască această zonă și își doresc, cel puțin la fel ca și mine, ca Ținutul Buzăului să primească acreditarea UNESCO pentru că din momentul acela va începe adevărata renaștere.

Cred că am înțeles cu totii că responsabilitatea acum nu este decât la noi. Îmi doresc din tot sufletul ca să am ocazia, chiar dacă nu voi mai fi președinte al CJ, ca peste 4 ani să primim o vizită de la UNESCO pentru revalidarea și reacreditare. Pentru a face asta însă trebuie să ne dăm seama ca nu depinde decât de noi.

Ținutul BuzăuluiUNESCO