Prefectura Buzău inventariază pagubele produse de secetă!

de Stiri Buzau Media

Seceta prelungită din sudul și estul țării riscă să compromită o
bună parte din culturile de toamnă înființate de fermieri.
În județul Buzău, cultivatorii de grâu, orz sau rapiță sunt aproape
resemnați că 2022 va fi un an cu recolte foarte slabe.
Agricultorii își pun totuși nădejdea în obținerea unor despăgubiri
de la stat, dar, mai întâi, pagubele de pe câmp trebuie
inventariate. În cadrul Prefecturii Buzău au fost deja constituite
comisii de inventariere din care fac parte specialiști de la APIA,
Direcția Agricolă și primării.
Din fericire, printr-un ordin comun al miniștrilor Agriculturii și
Afacerilor Interne, au fost prelungite teremenele de inventariere
a pagubelor provocate de secetă. Astfel, pentru culturile
înființate în toamna anului 2021, depunerea înștiințărilor scrise,
de către utilizatorii de terenuri agricole înscriși în evidențele
APIA, ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost afectate
foarte grav, se poate realiza până cel târziu la data de 1 august
2022 inclusiv.