Premieră online, comedia ,,Chemarea Veneției” la Happy Cinema

În perioada în care cinematografele sunt închise, industria se reinventează și filmele au mai nou premiera direct online. Pe https://play.happycinema.ro/ puteți urmări premiera filmului francez ,,Chemarea Veneției” (Venise n’est pas en Italie) iar în curând urmează lansarea altor premiere naționale online, titluri precum The wedding year, Blackbird, The Haunt și Night Shift.

,,Chemarea Veneției” este regizat de Ivan Calbérac, filmul avându-l ca protagonist pe Emile, care are 15 ani. Locuiește în Montargis, alături de tatăl său cam zăpăcit și mama ce i-a vopsit întotdeauna părul blond, pentru că, se pare, aşa arată el mai bine. Când o fată pe care Emile o place foarte mult îl invită în vacanţa de vară la Veneția, el este mai mult decât fericit.

Dar există o problemă – părinții lui decid să-l însoțească! Aceasta este povestea unui adolescent născut într-o familie ce nu poate fi clasificată, povestea unei prime iubiri, miraculoasă și fragilă.

Aceasta este povestea unei călătorii inițiatice și incredibile, în care viața o ia de multe ori pe cărări nebănuite, dar la finalul cărora Veneția te va aştepta la întâlnire.

Familia Chamodots vă va cuceri instant, cu excentricitățile și amuzamentul pe care îl stârnește. Este o familie în care oricine se poate regăsi, irezistibilă.

,,Chemarea Veneției” va aduce un strop de joie de vivre, fiind un film voios, ca promisiunea unei vacanțe.

Filmele din catalogul platformei de streaming online pot fi dăruite celor dragi cu un card cadou pe care îl puteți încărca cu orice sumă doriți.

Mai mult, în perioada Sărbătorilor de iarnă, pe platformă veți regăsi pachete tematice la un preț redus, precum pachetul tematic de Crăciun, care conține feericul balet “Spărgătorul de nuci” (Royal Opera House), comedia franceză  “A-nnebunit bunica”, animațiile dublate în limba română “Norm de la Polul Nord: O aventură urieșească”, “Marea Bulgăreală” și “Marea bulgăreală 2 – Supercursa săniuțelor”.

HAPPYCINEMA® este al doilea lanț de cineplexuri ca acoperire națională și este un brand construit cu un capital 100% românesc. Cinematografele din București, Bacău, Buzău, Bistrița, Alexandria sunt temporar închise, acestea își vor relua activitatea în funcție de reglementările impuse de autorități.  Planul de extindere al rețelei de cinematografe nu va fi afectat, urmând ca în viitorul apropiat să se inaugureze Happy Cinema Slobozia și Happy Cinema în Colosseum Mall din București.

cinemafilme onlineHappy Cinema