Programul ,,EURO 200”, continuă și în 2019! Bonurile vor fi colorate în roşu

de Stiri Buzau Media

Programul de acordare a ajutorului financiar ,,EURO 200” continuă și în anul 2019, fiind reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1294 din 13 august 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare. Calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare nu a mai fost actualizat din 2010. Culoarea bonului valoric de 200 de euro pentru achiziţia de calculatoare destinate elevilor care provin din familii cu venituri reduse va fi anul acesta roşu. Asta prevede proiectul de Hotărâre a Guvernului pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei. În anul 2018, culoarea bonului valoric a fost violet. În urma implementării programului timp de 8 ani, s-a constatat nevoia unor ușoare modificări ale calendarului, aprobat pentru facilitarea întregului proces. Astfel, a fost introdusă o nouă etapă, prezentă în proces dar nu și în calendar, anume achiziția bonurilor de către Ministerul Educației Naționale. De asemenea, pentru simplificarea procesului, a fost eliminată etapa aprobării inițiale a listei de beneficiari prin ordin de ministru.

Această lista va fi doar validată de Comisia centrală, urmând ca prin ordin să fie aprobată lista finală, rezultată după analizarea contestațiilor. Termenele pentru diversele etape ale procesului au fost actualizate și adaptate la schimbările operate. Potrivit proiectuuil de Hotărâre a Guvernului, în anul 2019 se impune modificarea modelului bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, astfel încât bonurile valorice emise în anul 2018 și anulate să nu fie folosite în anul curent. Din motive de siguranță, în fiecare an, acest model se modifică, în sensul schimbării culorii și seriei. Drept urmare, în anul 2019, pentru securizare, culoarea fundalului bonului valoric va fi roșu. Iată care va fi calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, începând cu anul 2019:

Sursa foto:edu.ro