Recomandările pompierilor buzoieni, pentru un Revelion în siguranță

Având în vedere faptul că în această perioadă pot fi utilizate la petrecerile de Revelion articole pirotehnice, pompierii buzoieni reamintesc cetăţenilor că pot folosi, potrivit legii, pentru divertisment, doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare cu această destinaţie (categoria I), cum ar fi: focuri bengale, chibrituri bengale, beţişoare bengale, pocnitori de Crăciun, jerbe, granule scânteietoare, chibrituri detonante, pocnitori pentru petreceri, şerpi, scântei, pocnitori cu confeti şi bobiţe explozive. Aceste materiale prezintă un nivel foarte scăzut al riscului şi sunt fabricate pentru a putea fi utilizate inclusiv în spaţii restrânse sau în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă. Pentru că în fiecare an s-au înregistrat evenimente neplăcute, în vederea evitării producerii unor accidente ca urmare a utilizării legale, de către persoanele fizice, a materialelor pirotehnice, pompierii buzoieni recomandă:

  • Respectarea cu stricteţe a instrucţiunilor producătorului la utilizarea materialelor pirotehnice;
  • Asigurarea, înainte de folosirea materialelor pirotehnice, că integritatea ambalajului nu a fost afectată, iar în situaţia în care acesta a fost deteriorat, evitarea utilizării produsului;
  • Evitarea accesului copiilor la materialele pirotehnice, chiar dacă prezintă un nivel de risc foarte scăzut, ele pot vătăma;
  • Evitarea uscării materialelor pirotehnice, aruncării în foc sau în mijloacele de încălzit;
  • Evitarea reaprinderii produselor care au dat rateu sau au rămas cu materia explozivă nedetonată;
  • Evitarea aprinderii mai multor materiale pirotehnice în acelaşi timp.
An Noupompierirecomandari