Rezultate dezastruoase la concursul pentru ocuparea funcției de director al Casei de Sănătate Buzău

de Stiri Buzau Media

Dezastru la examenul pentru ocuparea funcției de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău. Niciuna dintre cele trei candidate nu a reușit să promoveze concursul. Ba, mai mult, două dintre ele, care au susținut proba scrisă, au obținut note rușinoase.

La concursul pentru ocuparea postului de director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău și-au depus dosare trei persoane. Este vorba despre Paula Grigore, fost director al instituției, Simonei Anghel, de asemenea șef al CJAS Buzău în trecut, și  Denisa Coban, economist din mediul privat. Cum toate cele trei dosare au fost admise, cele trei candidate au avut dreptul de a susține examenul scris. La proba scrisă, una dintre cele trei nu s-a mai prezentat, iar celelalte au ratat examenul cu rezultate extrem de slabe.

Potrivit site-ui Case Naționale de Asigurări de Sănătate, una dintre candidatele la funcția de director al CJAS Buzău a obținut  media 36.40, iar cealaltă, 22.90, dintr-un punctaj maxim de 100 de puncte. Asta înseamnă că nimeni nu a promovat și nu merge mai departe în lupta pentru postul de director al Casei de Asigurări de Sănătate Buzău.

De altfel, și în celelalte județe s-au obținut rezultate rușinoase la examenul pentru ocuparea posturilor de directori ai Caselor de Sănătate. Mai précis, la nivel național, din cei 33 de candidați prezenți în sălile de examen, doar 5 au obţinut peste 7 la examenul scris.

Știri despre: