S-au stabilit regulile, prin ordinul comun, pentru scenariile redeschiderii școlii

de Stiri Buzau Media

 

Scenariul de funcţionare al unităţii/instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar/universitar se va actualiza săptămânal, cu referinţă la fiecare zi de vineri, în funcţie de situația privind evoluţia epidemiologică publicată pe site ul DSP, prevede ordinul comun aprobat de ministrul Educației și de ministrul Sănătății

Scenariul 1 – Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie   – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori

Scenariul 2 – a)Participarea zilnică cu  prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie

b)Participarea zilnică, în sistem on line a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special     – Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1000 până la instituirea stării de carantină la nivelul localității.

Sursa: stirile edupedu.ro

 

Știri despre: