Serie de activități ce sunt dedicate aniversării Centenarului României, organizate de Primăria Buzău, în această săptămână

de Stiri Buzau Media

Primăria municipiului Buzău, anunţă desfăşurarea în data de 20.12.2018 a următoarelor activităţi din Programul proiectelor, manifestărilor şi activităţilor culturale, ştiinţifice şi artistice dedicate aniversării Centenarului României, în anul 2018:

ora 9.00 – la Sala de sport a Şcolii gimnaziale ”George Emil Palade”, organizarea unei lecţii de istorie prin desen, cu participarea a 200 de copii din grădiniţele buzoiene;

ora 10.00 – la Sala Maximilian, desfăşurarea spectacolului de teatru „Eroii neştiuţi ai Unirii”, susţinut de actori de la Teatrul Bulandra din Bucureşti şi Târgovişte în prezenţa a 450 de copii, din cele 18 şcoli gimnaziale din municipiu;

ora 12.00 — la sala Nicu Constantinescu din Palatul Comunal se va organiza o lansare de carte pentru mai multe volume realizate în proiectul ,,Biblioteca scriitorilor buzoieni” din programul de Centenar;

ora 13.00 – organizarea unui ceremonial militar şi religios pentru dezvelirea bustului din bronz al lui Vasile Voiculescu ce va fi amplasat în parcul din spatele Palatului Comunal, care va căpăta numele marelui poet, prozator şi medic militar.

Știri despre: , ,