Simpozion și concurs științific regional „Abordarea interdisciplinară a fizicii”, la Buzău

Sursa foto:Arhivă

Liceul Pedagogic „Spiru Haret”, Buzău, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Buzău, vă invită în data de 5 mai 2018 să participați la Simpozionul Regional „ABORDAREA INTERDISCIPLINARĂ A FIZICII”, ediția a V-a, cuprins în Anexa nr.7 la ordinul Ministrului Educației Naționale nr.3076/17.01.2018, poziția 1937. Înscrierea participanţilor (elevi şi cadre didactice) se va face până la data de 20 aprilie. Rezultatele concursului vor fi postate pe www.didactic.ro. până la data de  10 iunie.

Simpozionul îşi propune să constituie un forum pentru schimbul de idei, informaţii şi concepte în domeniul învăţării fizicii. Se urmăreşte prezentarea problemelor actuale ale disciplinei, încurajarea contactelor ştiinţifice şi cunoaşterea reciprocă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar precum şi a noutăţilor din domeniul materialelor didactice necesare în procesul de predare-cercetare-învăţare a fizicii.

Obiective:

  • Prezentarea unor metode de predare – învăţare – evaluare moderne corespunzătoare diversităţii nevoilor de învăţare la nivelul clasei.
  • Îmbunătăţirea actului educaţional prin punerea în aplicare a metodelor de stimulare a creativităţii în activitatea de predare-învăţare.
  • Identificarea experienţei şi bunelor practici în abordari pedagogice care să dezvolte creativitatea elevilor.
  • Diseminarea exemplelor de buna practică în domeniul educaţiei şi în special al predării interdisciplinare a fizicii.
  • Promovarea învăţării continue şi valorificarea acesteia.
  • Promovarea dimensiunii europene a educaţiei în şcoala românească în vederea alinierii la standardele de calitate recunoscute la nivelul Uniunii Europene.

Public ţintă și beneficiari: Cadre didactice şi elevi din ţară.

Parteneri:

  • Inspectoratul Școlar Județean Buzău
  • Asociația profesorilor de chimie, fizică și biologie „CHEM-BIO-PHYZ”

Secţiuni cadre didactice:

  1. Fizică teoretică
  2. Fizică experimentală
  3. Didactica predării fizicii
  4. Abordarea interdisciplinară a fizicii

Secţiune pentru elevi din învăţământul gimnazial şi liceal – Concurs Științific „Abordarea interdisciplinară a fizicii”

  1. Fizica şi natura
  2. Sisteme fizico-chimie
  3. Fizica şi astronomia (Universul observabil)
  4. Fizica şi calculatorul
  5. Fizica aplicată

Secţiune pentru elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal – Concurs de artă plastică „Fizica în culori”

Regulament de participare  

Lucrările prezentate vor trebui să îndeplinească următoarele cerinţe:

  • să aibă caracter de originalitate, noutate şi aplicabilitate practică în activitatea şcolară, curriculară şi extracurriculară şi să cuprindă experienţe personale;
  • în funcţie de complexitate lucrările pot fi elaborate şi în echipe de două cadre didactice;
  • redactarea  lucrărilor se va face pe format A4, pe o singură parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat ”justified”), conţinând semnele  diacritice;
  • titlul va fi scris cu majuscule (Book Antiqua 14 Bold), centrat;
  • la două rânduri de titlu se va scrie autorul şi unitatea de învăţământ (Book Antiqua  12 Bold);
  • la două rânduri de numele autorului se începe scrierea lucrării (Book Antiqua 12);
  •             – bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării, în ordinea următoare: nume şi prenume autor, titlul lucrării, editura, oraşul, anul;
  •              – lucrarea va fi însoţită de un rezumat de 2 pagini A4, care va fi  tehnoredactat  după aceleaşi criterii ca şi lucrările (pentru publicare);
  • responsabilitatea pentru conţinutul lucrărilor aparţine participanţilor.

*Prezentarea fiecărei lucrări nu va depăşi 10 minute, având la dispoziţie sistem de proiecţie;

**Pentru buna desfăşurare a simpozionului, realizarea mapei şi acoperirea taxelor poştale, cadrele didactice participante vor achita o taxă de participare de 25 lei cadru didactic (35 lei soţ-soţie), sumă ce va fi trimisă prin  mandat  poştal pe numele prof. Serenella DINU, str. Unirii, bl. 10B, ap.1, Buzău, cod. 120190; (informaţii suplimentare tel. 0723413403)

***Cadrele didactice care doresc să primească şi publicaţia (cod ISSN), vor achita în plus, 20 lei,  sumă ce va fi depusă odată cu taxa de participare.

****PARTICIPAREA ELEVILOR ESTE GRATUITĂ!!!

Lucrările şi rezumatul  se vor preda organizatorilor numai în format electronic,  prin  e-mail la adresa: serenelladinu@yahoo.com (cu precizarea – simpozion fizica) până la 15 mai. 

PROGRAM:

  •   900 – 930   PRIMIREA INVITAŢILOR
  •   930 – 1000   Alocuţiuni organizatori, invitaţi
  •   1000 – 1400   Susţinerea lucrărilor pe secţiuni
  •   1400 – 1430  Festivitatea de premiere
concursfizicaLiceul Pedagogic Spiru HaretSimpozion