Tarifele pe litoral vor rămâne la fel sau vor mai scădea în 2016

de Stiri Buzau Media
Tarifele pe litoral vor rămâne la fel sau vor mai scădea în 2016

Tarifele pe litoral vor rămâne la fel sau vor mai scădea în 2016Abia închis sezonul estival că autoritățile din domeniu își fac planuri pentru anul viitor. Așadar, reprezentanții din domeniul turismului anunță că tarifele pe litoral în următorul sezon estival vor rămâne la fel ca în 2015 sau chiar ar putea să mai scadă, ca urmare a reducerii taxelor.

Eu zic ca tarifele vor rămâne la fel şi chiar cred că anumite hoteluri vor scădea tarifele din cauza scăderii de taxe. E foarte clar pentru că efectul acestei noi politici a Guvernului de a scădea taxele s-a văzut foarte clar şi în scurt timp, lucru care m-a mirat pe mine. Din estimările noastre au crescut veniturile din taxe către stat, taxele pot fi suportabile, lucru care ne bucură pe toţi – a declarat preşedintele Federaţia Patronatelor din Turism, Mohammad Murad, miercuri, în deschiderea Bursei de Turism Litoral 2015.

El a menţionat că pe litoral au crescut veniturile în acest sezon cu 15-20 la sută.

De asemenea, Murad a precizat că peste 85 la sută din turiştii care au venit pe litoral în această vară au fost mulţumiţi de serviciile oferite de hotelieri.

Noi deja am făcut nişte sondaje şi confirmă că 86 la sută din cei care au ajuns pe litoral au fost pozitivi la serviciile oferite de noi. Iată că lucrurile s-au schimbat, cu toate că au fost doar nişte cazuri izolate în zona de sud, la un hotel, două – a afirmat Mohammad Murad.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns