Un proiect de lege prevede dreptul la pensia suplimentară

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Accent Media
Sursa foto: Accent Media

Un proiect de lege privind cerinţele minime de creştere a mobilităţii salariaţilor între statele membre prin îmbunătăţirea dobândirii şi păstrării drepturilor la pensie suplimentară, document ce conţine noţiuni precum beneficiar latent şi drepturi la pensie latente a fost pus în dezbatere public de către Ministerul Muncii. Iniţiativa legislativă transpune astfel prevederile Directivei 2014/50/UE şi se va aplica numai perioadelor de angajare ulterioare datei de 23 mai 2018.

Proiectul prevede că angajaţii care au inclus, ca beneficiu în pachetul salarial, şi o pensie suplimentară (plătită la retragerea din activitate, după îndeplinirea vârstei de pensionare) îşi vor putea păstra drepturile la această sumă de bani, chiar dacă, înainte de a putea beneficia de ea, aleg să îşi schimbe locul de muncă şi să se mute într-o altă ţară membră a Uniunii Europene. Iniţiativa legislativă nu se aplică dobândirii şi păstrării drepturilor la pensie suplimentară ale lucrătorilor care se deplasează pe teritoriul României în scop de muncă.