Un tânăr de 28 de ani are nevoie de ajutorul nostru! Îi sunt necesari bani pentru terapia de recuperare şi pentru proteze

de Stiri Buzau Media

12440694_945820238831661_6710971412706456338_oValerică Sterie, un tânăr de 28 de ani, a fost singurul sprijin al unei familii sărace, dar și-a fracturat coloana și este paralizat de la brâu în jos. Nenorocirea a avut loc în urmă cu 4 luni, când a alunecat pe iarbă şi a căzut cu spatele de un ciot de lemn. Sărăcia, care şi- aşa le stăpânea casa s-a ascuţit şi mai mult. Tatăl lui a murit în urmă cu 10 ani și de-atunci el şi fratele său au muncit să ţină casa. Acum doar fratele său mai munceşte cu ziua, iar mama lor are ajutor social de la Primărie, de 140 de lei. Din aceşti bani, 120 lei se duc pe medicamente, iar pentru terapia de recuperare costurile de până acum, în valoare de 800 de lei, au fost plătite de o vecină, care i-a avut pe cei doi fraţi municitori cu ziua în casa ei.

Vecina lor se implică foarte mult şi îi ajută. Au muncit la casa ei şi îi ştie de oameni buni şi serioşi. Dacă nu era ea, nu ar fi mers la nicio recuperare şi tot ea a apelat şi la noi. Băiatul locuieşte la Leiculeşti, într-o căsuţă sărăcăcioasă, dar foarte curată, unde este îngrijit de mama lui. Are nevoie de proteze, fiecare a 130 de lei, suplimentar sumelor decontate de Casa JudeȚeanĂ de AsigurĂri – spune Cristina Vasile, directorul Crucii Alb-Galbene.

Angajaţii Crucii Alb Galbene cer ajutorul oamenilor cu suflet pentru ca Valerică să-şi poată cumpăra proteze şi urma tratamentul în continuare.  Contul în care se pot face donaţii pentru Valerică Sterie, cont pus la dispoziție de Crucea Alb-Galbenă Buzău : RO66RZBR0000060009126614 RAIFFEISEN BANK BUZĂU- FUNDAŢIA CRUCEA ALB GALBENĂ BUZĂU.

Foto: Florina Arghir Popescu

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns