Viorel Frincu: CALENDAR LITERAR BUZOIAN 11-17 mai

11 mai 1940 s-a născut, în satul Limpeziş, com. Movila Banului, jud. Buzău, Gheorghe Istrate (m. 2 sept. 2017, Bucureşti), poet şi publicist. Urmează cursurile Liceului „B. P. Hasdeu” din Buzău, absolvit în 1957, iar între 1963 şi 1968 pe cele ale Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Univ. din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1968, cu teza În căutarea timpului pierdut în nuvelistica lui Ştefan Bănulescu. Funcţionează ca bibliotecar comunal (1958-1959) la Glodeanu Sărat (jud. Buzău). Din cauza „dosarului politic” a fost exclus, prin ordin ministerial, din învăţământul postliceal şi superior, fiind constrâns să exercite diverse funcţii, precum aceea de impiegat de mişcare CFR (1960-1962). După absolvirea Facultăţii, a fost red. la publicaţiile: Scânteia tineretului, Radio Teleşcoală, Tribuna României. Începând cu decembrie 1989 editează, din proprie iniţiativă, periodicul lunar Curierul românesc, preluat ulterior de Fundaţia Culturală Română, unde funcţionează în calitate de secretar general de redacţie. A debutat în 1956 în ziarul Viaţa Buzăului. Are o impresionantă activitate literară şi publicistică. Inclus în majoritatea dicţionarelor şi istoriilor de literatură contemporană, tradus, selectiv, în peste 20 de limbi. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1970), membru al Asociaţiei Scriitorilor români şi germani, preşedinte permanent al juriului celor 13 ediţii ale Concursului naţional de creaţie literară “V. Voiculescu” – Buzău, „Cetăţean de Onoare” al mun. Buzău.

15 mai 1876 s-a născut, în satul Finţeşti, com. Năeni, jud. Buzău, Nicolae Ţimiraş (m. 14 dec. 1950), poet, prozator, publicist, traducător, ziarist, istoric literar, strănepot „colateral” al lui Ion Creangă. A semnat şi cu pseud. lit. N. Preda, N. Sorin, N. Stroe.

15 mai 1942 s-a născut, în loc. Monor, jud. Bistriţa-Năsăud, Mihai Bâzu, ziarist. În 1969, devine şef al secţiei economice la ziarul Ecoul al judeţului Bistriţa-Năsăud. În anul 1970 este numit „corespondent” al ziarului Scânteia pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. În anul 1972, absolvă cursul postuniversitar al Facultăţii de Ziaristică de la Academia „Ştefan Gheorghiu” Bucureşti. După absolvire, este numit corespondent al Scânteii pentru judeţul Buzău. În luna nov. 1979, devine red. şef al ziarului judeţean săptămânal Viaţa Buzăului. În 22 dec. 1989, Viaţa Buzăului devine cotidian independent autofinanţat. La 1 mart. 1990, devine director şi patron al ziarului Opinia. În luna iul. 1991, emigreaza în S.U.A., statul California, ocupându-se de redactarea rev. de lb. română Clipa. În aceeaşi perioadă, apare în casetele redacţionale ale săptămânalelor: Lumea Liberă şi New York Magazin, ca publicist comentator. În vara anului 2005, revine în ţară, la Cluj, ca pensionar.

15 mai 1960 s-a născut, în com. Chiojdu, jud. Buzău, Dumitru Pană, poet, publicist, eseist. Absolv. al Facultăţii de Filosofie din Iaşi (1984). Red. la revistele studenţeşti Dialog şi Opinia studenţească (1981-1984). Vol publicate: Didactica frustra (1999); Ilion (2001); Cerul în ecou (2003); Luna în plină zi (2007); Lakonika (2015, Premiul Naţional de Poezie „V. Voiculescu”). Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi.

 

16 mai 1949 s-a născut, în Pogoanele, jud. Buzău, Constantin Petcu (m. 6 nov. 1998, Cluj-Napoca)), poet, eseist, animator cultural. A fost coordonatorul Cenaclului „Al. Sahia”, de pe lângă Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău. Alături de Ovidiu Cameliu Petrescu şi Marin Ifrim, editează Foaia literară, publicaţie a cenaclului Al. Sahia. În 1997 primeşte Premiul Fundaţiei „Amprenta” pentru cea mai bună carte de versuri a anului. Vol. publicate: În aşteptare (1985); Luciri de curcubeu (1988); Adieri de piatră (1997); Pământul va fi carnea mea (1998); Anotimpul plecării (2005), antologie publicată de către Asociaţia culturală „Renaşterea buzoiană”.

16 mai 1961 s-a născut, în com. Buda, jud. Buzău, Constantin Marafet, poet, prozator, editor. Urmează cursurile şcolii generale din comuna natală, Liceul Industrial nr. 6 din Buzău (1976-1980), Şcoala de Artă din Buzău, secţia actorie (1978-1980) şi Academia Online, unde îşi dă licenţa cu lucrarea Fundamentele profesiunii de editor de carte, obţinând calificativul ,,Excelent”. A fost preşedinte al cenaclurilor „Al. Sihleanu”, „Doina”, „Arthur Enăşescu” (Rm. Sărat). A frecventat cenaclurile „Confluenţe” şi „Nichita Stănescu” (Bucureşti), „Duiliu Zamfirescu” (Focşani), „Viaţa Buzăului” şi „V. Voiculescu” (Buzău). A debutat la 16 ani cu poezie în Viaţa Buzăului (1977) şi în vol. colectiv, Primele iubiri. A fost director fondator şi red.-şef al revistelor şi ziarelor: Doina, Glas Râmnicean, Revista Poliţiei, Pagini Râmnicene, Arhipelag, Curentul de Râmnic (fondator Victor Frunză). În prezent, red. şef al rev. Vitralii (fondată, 2005), preşedinte al Asociaţiei culturale „Renaşterea râmniceană”, membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România, al Asociaţiei publicaţiilor literare din România şi al Asociaţiei publicaţiilor literare din Europa. Din 1997, editor, fondator şi director al Editurii Rafet din Rm. Sărat. Are un impresionant portofoliu de volume de autor.

17 mai 1958 s-a născut, în com. Florica, jud. Buzău, Ion Rusu, poet, publicist. Din 1997 este membru al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români „LITERART – XXI” cu sedii în SUA (o asociaţie a diasporei culturale româneşti, plus o parte din oamenii de cultură din ţară). Din 1998 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

viorel frincu