AJF Buzău va organiza Supercupa și Campionatul Județean la Futsal

Numărul competiţiilor organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău va creşte semnificativ începând cu stagiunea următoare. În afară de tradiţionalele campionate judeţene, oficialii AJF Buzău au anunţat organizarea în premieră a Supercupei şi a Campionatului Judeţean de Futsal, precum şi a altor întreceri dedicat copiiilor şi juniorilor.

Noua conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău a revizuit programul competiţional din fotbalul judeţean şi a stabilit în cadrul ultimei reuniri a Comitetului Executiv maniera şi numărul competiţiilor care se vor desfăşura în perioada 2015-2016. Supercupa Buzăului, meci în care se vor întâlni campioana judeţeană şi câştigătoarea Cupei României „la judeţ” şi Campionatul Judeţean de Fotbal sunt două dintre întrecerile la care vor lua parte, începând din toamnă, fotbaliştii buzoieni. Pentru organizarea în condiţii normale a jocurilor din cadrul întrecerilor judeţene, forul buzoian a luat decizia de a suplimenta numărul comisiilor care i se supun. Potrivit preşedintelui Adrian Petre, în perioada imediat următoarea vor fi alcătuite încă trei comisii, respectiv cea de                         omologare a stadioanelor, cea dedicată fotbalului în sală şi cea necesară parcurgerii paşilor de afiliare.

ajf buzaubuzau mediacampionat futsal buzaufusalsportstiristiri buzau
Comments (0)
Add Comment