Noul sezon competiţional 2018-2019 a început sâmbătă dimineață, la Buzău, pe stadionul din Parcul Tineretului, când a avut loc prima partidă a rugbiștilor de la SCM Gloria Buzău, din Cupa Regelui, competiţie adresată celor 8 echipe din primul eşalon valoric. Buzoienii antrenaţi de Costică Merşoiu şi Mugurel Preda au pierdut întâlnirea cu SCM UTV Timişoara Saracens, în faza sferturilor. După 80 de minute la discreția bănățenilor, scorul a arătat diferenta dintre cele două echipe. Doar primele minute au fost mai echilibrate, rugbiștii buzoieni profitând de unele greșeli ale vizitatorilor punând două lovituri de pedepasă pe tabela, cu care au condus cu 3-0 și 6-5.
Între timp, rugbiștii de la Timişoara Saracens au preluat initiativa și până la pauza s-au desprins la 31-6, Doge, Zaharia, Lmenaru, Conache și Căpățână reușind eseuri, în timp ce Gabi Conache a transformat trei dintre ele. Buzoienii au reușit un eseu pe final de joc, transformat, fluierul final arătând scorul de 52 la 19 pentru SCM UTV Timişoara Saracens. În sezonul 2018-2019 al primului eşalon de rugby evoluează SCM Gloria Buzău, Ştiinţa Baia Mare, Steaua Bucureşti, Timişoara Saracens, CSM Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Universitatea Cluj şi Tomitanii Constanţa. Viitorul meci de la Buzău se va juca pe 15 august cu Dinamo Bucureşti.