FC Buzău, a treia victorie în amicale!

de Stiri Buzau Media

Un nou succes pentru FC Buzău într-un meci amical! Formația din Crâng s-a impus, sâmbătă, la Rm. Sărat, cu 1-0 (1-0) în fața  viitoarei colege de eşalon, Petrolul Ploieşti. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 28 de camerunezul Serges Ekollo, jucător sosit în această vară în Crâng chiar de la Petrolul. Tot în prima repriză, petroliștii au avut ocazia meciului, doar bara salvându-l pe Relu Stoian. Buzoienii s-au revanșat la capitolul bare, în a doua repriză, prin Andronic. Tabela, însă, a rămas neschimbată. Ca și în celelalte meciuri de pregătire din această vară Cristi Pustai a rulat întreg lotul avut la dispoziție.

Pentru partida de sâmbătă, de la Râmnicu-Sărat, Cristi Pustai a trimis în teren următorul prim unsprezece: Relu Stoian – Bogdan Oteliță, Sebastian Ghinga, Kamil Wiktorsky, Călin Toma, Jhon Mondragon, Alin Cârstocea, Cristian Ciobanu, Serge Yvan Ekollo, Tudor Oltean, Adrian Chisă-Roșă.

Astfel, FC Buzău a ajuns ajuns la cea de-a treia victorie în cele patru meciuri de verificare disputate până acum. În precedentele meciuri amicale, FC Buzău le-a învins pe Astra Giurgiu (4-1) şi CSM Rm. Sărat (7-0) şi a fost surclasată de FCSB (1-5). Următorul amical al echipei buzoiane va avea loc miercuri, de la ora 17.00, în deplasare, cu Aerostar Bacău.