FC Buzău, eșec în primul său meci oficial din istorie!

de Stiri Buzau Media

 

FC Buzău a debutat cu stângul în campionatul Ligii secunde de fotbal. Echipa antrenată de Cristi Pustai a pierdut meciul disputat în deplasare, la Mediaș, cu FC Hermannstadt. A fost meciul de debut la echipa lor a antrenorilor Marius Măldărășanu, respectiv Cristian Pustai. Acesta din urmă a pierdut cu Buzăul chiar acasă la el, la Mediaș.

Buzoienii au fost cei care au deschis scorul, prin Cristian Ciobanu, în minutul 26, după o fază de contraatac și un șut plasat, pe jos, lângă bară, din afara careului.

Lotul superior pe care Măldărășanu îl are la fosta prim-divizionară FC Hermannstadt s-a văzut însă mai apoi, până în pauză. Silviu Balaure a reușit egalarea în minutul 43, din 6 metri central, după o centrare bună din dreapta a lui Pantea.

Partida a fost tranșată apoi în debutul părții secunde, când Baba Alhassan a prins un șut superb de la circa 19 metri, în vinclul din dreapta.

Eliminarea căpitanului echipei buzoine, Sebastian Ghinga, în minutul 77, pentru fault din postura de ultim apărător în fața lui Petrescu avea să ofere și mai multă liniște Hermannstadt-ului. Totuși, Ciobanu a mai avut o zvâcnire în care putea aduce egalarea, însă șutul său de la 22 de metri central a trecut razant pe lângă poartă.

Astfel, FC Buzău a suferit un eșec la primul său meci oficial din istorie, după ce în vară a cesionat locul de la SCM Gloria Buzău, un club de drept public, care nu avea drept de promovare.

Etapa viitoare, FC Buzău o întâlnește pe teren propriu pe ”U” Cluj, în 8 august, de la ora 12:00.

 

Știri despre: , , ,