Handbalistele de la SCM Gloria Buzău, gata de o nouă aventură europeană

SCM Gloria Buzău este aproape de o nouă aventură internațională, în Liga Europeană feminină.

Competiția a ajuns în turul III preliminar, ultimul dinaintea etapei grupelor, iar Federația Europeană de Handbal a anunțat datele dublelor din această fază, în care sunt prezente și trei echipe din România: SCM Gloria Buzău, SCM Rm. Vâlcea și Măgura Cisnădie. A patra formație românească din Liga Europeană, Minaur Baia Mare, este calificată direct în grupe.

SCM Gloria Buzău va întâlni actuala lideră a primei ligi norvegiene, Storhamar Handball Elite, într-o dublă manșă, programată pe 14 și 21 noiembrie. Primul meci se va disputa în Norvegia iar returul, o săptămână mai târziu, în Sala Sporturilor din Buzău.

Pentru Gloria, aceasta este a doua prezență consecutivă în Liga Europeană. Sezonul trecut, buzoiencele au fost eliminate după dubla manșă de play-off de franțuzoaicele de la Nantes, cele care aveau să câștige și trofeul.

 

handbal femininliga europeanăSCM Gloria Buzău