Elevii de 10 ai Buzăului vor fi premiați de Consiliul Județean!

de Stiri Buzau Media
Petre Emanoil Neagu

Și în acest an, după încheierea examenelor naționale, Consiliul Județean Buzău va premia elevii care au reușit să obțină media maximă la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Toți elevii de 10 ai Buzăului vor fi premiați în cadrul unei festivități speciale organizate în luna iulie.

În acest an, 9 absolvenți de gimnaziu din județul Buzău au reușit să predea teze perfecte la examen, atât la limba și literatura română, cât și la matematică. Tezele acestora au fost notate cu 10, obținând media 10 la Evaluarea Națională. Ei provin de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” (2), Școala Gimnazială „Aviator Mircea T. Bădulescu” (2), Școala Gimnazială nr. 11 (2), Școala Gimnazială nr. 1 Rm. Sărat (2) și Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”.

Rezultatele la examenul de Bacalaureat se vor afișa, luni, 27 iunie, până la ora 12.00.