Primăria Buzău vrea să construiască 10 locuințe sociale, la marginea orașului

de Stiri Buzau Media

Muncipalitatea buzoiană vrea să construiască zece locuințe sociale dispuse pe două loturi de teren identificate în spatele Fabricii de Bere.

Suprafața totală a terenului identificat de municipalitate este de aproape 4.000 de metri pătrați, ambele loturi fiind situate pe strada Depozitului. Zona în care vor fi construite locuințele sociale este accesibilă prin Drumul Național 10 Buzău-Brașov și strada Transilvaniei, care asigură legătura cu cele două loturi prin strada Depozitului, respectiv strada Căpitan Purcherea Laurențiu.

Cele zece locuințe ar urma să fie repartizate persoanelor care solicită locuințe sociale sau celor care ar putea fi evacuate temporar pentru reabilitarea unor clădiri care aparțin Primăriei Buzău și care vor intra în reabilitare.