Alimente gratis pentru bătrânii singuri și cu venituri mici

de Stiri Buzau Media

O nouă inițiativă umanitară, de ajutorare a bătrânilor singuri și cu venituri mici a fost pusă la punct de două ONG-uri buzoienie. Un număr de 60 de voluntari, membri ai „Club Rotary” și „Interact”, des­fășoară acțiunea umanitară „Împreună pentru bunici”, care se adresează vârstnicilor care nu mai au pe nimeni.

Cei 63 de voluntari preiau prin telefon de la persoanele singure, cu vârsta de peste 62 de ani, care nu au rude și care nu se află în grija statului respectiv, listele cu alimentele necesare și le livrează la domiciliul acestora de două-trei ori pe săptămână.

Vârstinicii care au pensia sub 1.500 lei vor primi respectivele produse în mod gratuit, într-o limită rezonabilă, iar cei cu veniturile peste 1.500 lei vor beneficia doar de gratuitatea livrării produselor.

Informațiile sunt colectate de voluntari zilnic, orele 8,00-22,00, la numerele de telefon 0749.900.059, 0790.154.460 și 765.641.128.