Cislăul este astăzi în zi de mare sărbătoare! Începe cea mai îndrăgită serbare folclorică de pe Valea Buzăului, ”Legendele Cislăului”

de Stiri Buzau Media

Primăria comunei Cislău, în colaborare cu Consiliul Județean, organizează astăzi o nouă ediție a sărbătorii folclorice ,,Legendele Cislăului”. La ora 14.00 va începe spectacolul iar vinul, mititeii şi muzica bună vor încinge repede atmosfera. La început, grupul de copii ai trupei ,,Colibri” din Cislău va urca pe scenă şi va dansa. Programul artistic va continua cu recitaluri susținute de mai multi artişti populari. Vor urca pe scenă Mario Buzoianu, Andreea Baboi, Daniel Ghiță, Adriana Stuparu și Safta Bianca Ștefania. Invitați speciali sunt Vali Vijelie, Daniel Trifu și Taraful ,,De Odinioară”.

Comuna Cislău se situează pe valea râului Buzău, la confluența cu Bâsca Chiojdului, și este traversată de șoseaua națională DN10, care leagă Buzăul de Brașov. Patru obiective din comuna Cislău sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Unul este clasificat ca sit arheologic — ruinele mănăstirii Cislău din secolele al XVI-lea–al XVIII-lea, aflate la nord de satul Buda Crăciunești, în zona Poiana Zidului. Două biserici sunt monumente de arhitectură — biserica „Înălțarea Domnului” (cu clopotnița) din satul Buda-Crăciunești (1793) și biserica „Nașterea Maicii Domnului” (cu clopotnița) din Cislău (1749). La șoseaua națională, în Cislău, se află și al patrulea obiectiv, monumentul de tip memorial sau funerar „Statuia eroului Neacșu”, ridicată în 1911 în memoria celor căzuți în Războiul Român de Independență.