Doru Brătulescu:” PNL votează la comandă! Împotriva cui? În interesul cui?”

de Stiri Buzau Media

doru-bratulescuUnul dintre cele 23 de proiecte aflate pe masa consilierilor municipali convocați miercuri în ședință ordinară a fost ” proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii în participaţiune între Municipiul Buzău şi Societatea Comercială „Turism Briant”  S.R.L. Buzău, în vederea realizării în comun a unui centru de informare precum şi a contractului de asociere în participaţiune”.

Considerând că se exagerează în privința unui asemenea deziderat, ”care s-ar putea realiza și într-o suprafată de 2 metri pătrați, cu surse proprii, de către Primăria Buzău”, reprezentanții PNL din cadrul Consiliului Local Buzău,au boicotat acest proiect aflat pe ordinea de zi.

” În vederea realizării unui Centru de Informare a turiștilor, S.C Turism Briant Buzău, firmă cu experiență și expertiză recunoscută pe plan național și internațional, deținătoare a numeroase distincții și trofee de excelență în ultimii 15 ani, propune Primăriei Buzău asocierea în participațiune. Aportul Societății va fi constituit din mijloace financiare și organizatorice, iar aportul Consiliului Local va consta în terenul necesar realizarii acestui obiectiv, teren în suprafață de minimum 60 metri pătrați într-o zonă agreată de comun acord. Concret, aportul SC Turism Briant va consta în; construcție, dotări, personal, documentație și activitatea de zi cu zi valoarea aproximativa estimându-se la aproximativ 405000- 445.000 ron. (90.000 – 100.000 euro).

În urma identificării și alocării unei suprafeţe corespunzătoare de către Primăria Buzău, pe această suprafaţă va fi amplasată construcția care va adăposti birouri cu spaţii publice şi cu spaţiu privat al personalului Centrului.

Spaţiile publice vor avea dotările tehnice si administrative necesare pentru buna desfăşurare a activităţii corespunzătoare specifice. Având toate bazele de date necesare pentru a răspunde solicitărilor interne şi externe, personalul acesteia, va “risipi” practic toate informaţiile necesare, atât pentru localnici, cât şi pentru turiştii care vizitează orașul.

Astfel de aici , se vor afla:

-toate informaţiile cu caracter turistic, privind localitatea, regiunea sau ţara;

-informaţii privind obiectivele turistice din oraş şi din vecinătate;

-informaţii despre structurile de cazare din oraş, zonă apropiată sau din judeţ (hoteluri, moteluri, pensiuni);

-toate datele cu privire la ce servicii conferă asociaţiile competente cu caracter sportiv, de tineret, de religie;

-informaţii cu privire la publicaţiile mass-media locală şi naţională, privitor la publicitate şi reclamă; de prestări servicii (dactilografieresc , copiere, fax etc.);

-adresele centrelor de sănătate (dispensare medicale, spitale);

-programele restaurantelor, cluburilor şi cinematografelor;

-programul targurilor, expoziţiilor, a evenimentelor locale, culturale şi religioase;

-programul agenţiilor de turism;

-existenţa posibilităţilor de agrement , a unor agenţii rent-a-car, imobiliare sau de altă natură;

-programul de vizitare şi adresele caselor memoriale, a muzeelor şi a lăcaşelor de cult);

De asemenea, pentru buna cunoaştere a celor de mai sus, Centrul va colabora cu toţi factorii economici, culturali şi administrativi pentru a actualiza în permanenţă informaţiile.

Colaborarea permanentă va fi cu toate Societăţile de turism atât din județ, cât și din țară, pentru realizarea unor materiale promoţionale şi cu caracter informativ, competente, de introducere a noilor tehnologii de informare și comunicare.

Acest Centru va avea un rol important și în:

-coordonarea şi realizarea materialelor promoţionale;

-editarea si distribuirea gratuită de pliante, hărţi, ghiduri, monografii turistice şi a diferitelor înscrisuri;

– coordonarea dacă va fi cazul a ghizilor locali (voluntari);

-accesul la internet privind informaţiile turistice, care va fi gratuit.

Având în vedere că din toate aceste activități va rezulta un oarecare profit, la finalul anului financiar, dupa depunerea bilantului contabil, acesta se va repartiza proportinal în funcție de aportul adus de fiecare parte asociată. Astfel, Turism Briant va pune la dispoziția Primăriei Buzău, documentele contabile și va vira în contul acesteia la un termen stabilit de comun acord suma cuvenită. Eventualele adăugiri sau retușuri care se vor face, vor face parte distinctă și vor fi evidențiate prin acte adiționale la Contractul de Asociere, a declarat pentru buzaumedia.ro Doru Brătulescu, administratorul SC Briant.

În acest context, în care SC Turism Briant pune la dispoziție întreaga sa bază de date și experiența sa în domeniu, cu forțe umane și materiale proprii, pentru a pune în valoare potențialul turistic al județului Buzău, Doru Brătulescu pune o întrebare retorică, la respingerea proiectului de către reprezentanții PNL din Consiliul Local Buzău: ”PNL votează la comandă! Împotriva cui? În interesul cui?”

La finalul ședinței de Consiliu de astăzi, Constantin Boșcodeală, primarul Municipiului Buzău, a declarat pentru presa buzoiană că unii consilieri nu cunosc interesul buzoienilor de a promova Buzăul de către specialiștii în domeniu, dar că va relua în ședința următoare această temă.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns