Drogurile UCID

de Stiri Buzau Media

Drogurile UCIDUn nou drog etnobotanic face ravagii pe piaţa din România, după ce a fost deja interzis în Germania, acolo unde doi oameni au murit după ce l-au consumat. O reţea de traficanţi români, destructurată astăzi de procurori, cumpăra subtanţe chimice din Marea Britanie, le combina cu acetonă sau chiar sodă caustică şi le vindea adolescenţilor. Zeci de tineri români au ajuns la spital în stare gravă.

Substanţele chimice ajungeau în România prin curier. Procurorii spun că o parte din membrii grupării le combinau cu toluen, acetonă sau sodă caustică, iar amestecul îl pulverizau apoi pe ceaiuri medicinale pe care le cumpărau din supermarket. Un gram din acest amestec era vândut cu 20-30 de lei.

Aceste substante noi sunt extrem de periculoase, atât din punct de vedere psihic, cât și fizic, creează complicaţii respiratorii şi cardiace şi, de asemenea, complicaţii psihiatrice severe”, explică cms Cristian Oprişan, şeful Centrului Regional de Prevenire Antidrog Constanţa-Tulcea.

Medicii de la urgenţe spun că au săptămânal cel puţin două cazuri de minori care ajung la spital în stare gravă după ce iau aceste droguri.

Noi suntem siliţi să acţionăm simptomatic, de obicei pacienţii nu mărturisesc consumul de substanţe, aceste informaţii vin tardiv – spune dr. Diana Brânzei, medic primar medicină de urgenţă UPU SMURD Arad.

Pătura cea mai lovită este cea a adolescenţilor, iar datorită preţului redus constatăm că amploarea fenomenului este chiar mai ridicată decât în cazul vânzării de droguri clasice”, declară Cătălin Borcoman, procuror şef DIICOT Braşov.

n legislaţia actuală, consumul şi deţinerea de substanţe psihoactive nu sunt incriminate, aşa că procurorii pot interveni doar când există un grup infracţional organizat.

În plus, deşi există o listă cu substanţe etnobotanice, actualizată periodic de autorităţi, traficanţii sunt mereu cu un pas înainte şi produc combinaţii noi, precum acest drog, care a apărut pe piaţă în 2015.

Sursa: DIGI24

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns