EDUCAȚIE JURIDICĂ ÎN ȘCOLI

de Stiri Buzau Media

     Ministerul Justiţiei alături de Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat un protocol care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli. În cadrul programului de educaţie juridică în şcoli, pe lângă partea teoretică, vor fi organizate vizite ale elevilor la Ministerul Justiției, la Ministerul Public, la sedii ale altor autorități și instituții publice cu relevanță pentru domeniul justiției, precum și la instanțe și parchete. Printre domeniile care vor face obiectul educației juridice în școli sunt: Constituția României, drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil și penal, formele răspunderii juridice, unele aspecte privind organizații și relații internaționale, elemente de prevenire și combatere a corupției.

,,Educaţia juridică în şcoli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realităţile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei îşi vor cunoaşte mai bine drepturile dar şi obligaţiile de cetăţeni. Conceptul de educaţie juridică în şcoli este menit să promoveze statul de drept și democrația în societate, în general, și în rândul tinerelor generații, în special, prin comunicarea de noțiuni de educație juridică adaptate la nivelurile de învățământ primar, secundar și liceal, într-o manieră atractivă care să conțină informații relevante pentru elevi și profesori. (…) Educaţia juridică în şcoli va susţine, totodată, implicarea altor parteneri ai justiției în acest demers – instituții și autorități publice cu relevanță pentru domeniul justiției, reprezentanți ai profesiilor liberale precum: avocați, notari publici, executori judecătorești, mediatori, practicieni în insolvență, precum și reprezentanți ai societății civile care sunt invitați să adere la obiectivul promovării educației juridice în unitățile de învățământ preuniversitar” se arată în comunicatul emis de Ministerul Justiției.

Știri despre: