FURIOS ȘI IUTE 8: în avanpremieră din 17 aprilie la HappyCinema!

de Stiri Buzau Media

După Fast & Furious 7, unul din filmele care au ajuns cel mai rapid la 1 miliard de dolari încasări internaționale, și cel de-al șaselea titlu cu cele mai mari încasări din istorie, vine cel mai nou capitol din cea mai populară și mai îndrăgită serie din toate timpurile: FURIOS ȘI IUTE 8.

Acum, Dom și Lett sunt în luna de miere, Brian și Mia s-au retras din acțiune, iar restul echipei a fost exonerată de orice vină. Cu toții par să ducă o viață cât de cât normală. Dar, când o femeie misterioasă (Charlize Theron), îl seduce pe Dom să intre în lumea interlopă, acesta pare că nu mai are scăpare, și, când acesta ajunge să-i trădeze pe cei care îi erau cei mai apropiați, cu toții vor fi supuși unor încercări cum nu și-au imaginat vreodată.

 De pe plajele din Cuba, trecând prin străzile din New York, și ajungând tocmai pe tărâmurile înghețate ale Mării Barenț, echipa noastră de elită va traversa tot globul pentru a opri un anarhist în planurile sale de a dezlănțui haosul asupra întregii lumi, dar și pentru a-l aduce înapoi acasă pe cel care i-a făcut să devină o familie.

În FURIOS ȘI IUTE 8, lui Vin Diesel i se alătură o distribuție stelară, formată din Dwayne Johnson, Jason Statham, Michelle Rodriguez, Tyrese Gibson, Chris “Ludacris” Bridges, Nathalie Emmanuel, Elsa Pataky și Kurt Russell.  Alături de nou-venita Charlize Theron îi vom regăsi pe Scott Eastwood și pe multipremiata cu Oscar, Helen Mirren.  Filmul e regizat de F. Gary Gray (Straight Outta Compton), și produs de Neal H. Moritz, Michael Fottrell și Vin Diesel.

FURIOS ȘI IUTE 8 va rula în avanpremieră la HappyCinema Buzău în data de 17 aprilie, iar în premieră din 21 aprilie.

Știri despre: