Iluminat public cu senzori de mișcare și cu LED-uri, în municipiul Buzău

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:ElProCus

Pentru a mai face economii, mai ales la facturile la iluminatul public, dar și pentru a oferi siguranță în oraș, Primăria Buzău pregătește ample proiecte pentru a reabilita sistemul de iluminat stradal clasic. În acest sens, au fost efectuate o serie de studii pentru reabilitarea iluminatului public, mai întâi în zonele defavorizate, urmând apoi să se extindă și în restul orașului. ,,Noi avem deja studii pe iluminatul public din Buzău, avem prinși inclusiv pe fonduri europene bani, pentru a realiza reabilitarea iluminatului în zone defavorizate. E un proiect foarte interesant, de exemplu pe 3 cartiere – Dorobanți și  partea asta din Primăverii –sper ca până la sfârșitul acestui an să încheiem deja contractul, dar s-a realizat deja studiul de oportunitate care va sta la baza începerii licitației sau va sta la baza caietului de sarcini pentru a avea un câștigător, firmă privată, că așa sunt regulamentele astea făcute, pentru gestionarea iluminatului în Buzău. Prin acest contract se vor face și investiții. Un prim proiect îl vom avea chiar pe Unirii Sud, pe Calea Eroilor unde vom avea un asemenea iluminat cu senzori. Sunt aproape bolnav de a face economii, iar iluminatul acesta cu senzori și cu LED-uri ne va aduce economii de până la 60%, pentru că eu trebuie să micșorez această factură la iluminat și în același timp să ridicăm calitatea iluminatului în municipiul Buzău. În primul rând, să fie peste tot, să avem o lumină plăcută, inclusiv de siguranță ,dar în același timp să plătim și mai puțin. Sunt foarte interesat de acest lucru”, a declarat în exclusivitate pentru BuzăuMedia, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.