Parașutiștii buzoieni de la Brigada de Informaţii Militare, din nou pe podium, la concursul ”Memorial General-maior Grigore Baștan”

de Stiri Buzau Media

Pe platoul Dacia din municipiul Buzău a avut loc miercuri premierea câştigătorilor exerciţiului cu trupe în teren la cea de-a 31-a ediția a concursului „Memorial general-maior Grigore Baştan”. La eveniment, printre oficialitățile locale s-au aflat prefectul județului Carmen Ichim,  președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma și  comandantul Diviziei 2 Infanterie ”Getica”,  generalul de brigadă Gheorghiţă Vlad.Concursul a fost organizat de Centrul de instruire pentru ISR, paraşutişti, operaţii speciale şi JTAC în colaborare cu Fundaţia „General Grigore BAŞTAN”, al cărei președinte este chiar fiica ilustrului militar, Valentina Baștan.

Potrivit scenariului, 11 echipe de parașutiști militari din structurile Ministerului Apărării Naționale și ale Jandarmeriei Române au avut de parcurs mai multe etape constând în: inserţia prin paraşutare cu armament şi materiale, aruncarea grenadelor de mână de exerciţiu, deplasarea în teren contaminat, traversarea râului Buzău pe funicular, deplasarea după azimut, acordarea primului ajutor şi executarea unei şedinţe de tragere specifică, toate acestea desfăşurate pe o distanţă cumulată de circa 25 de kilometri. Primul loc a fost ocupat, ca și anul trecut, de echipa Batalionului 630 Parașutiști ”Smaranda Brăescu” din Bacău, următorii clasați fiind parașutiștii buzoieni de la UM 02000 și cei ai Regimentului 317 din Cluj.

Știri despre: , ,