Parlamentarii buzoieni, printre cei mai puturoși din țară?

de Stiri Buzau Media

parlamentari-1024x683Cel mai activ județ, din punctul de vedere al indicelui activității parlamentare -IAP obținut de senatorii și deputații trimiși în Parlamentul României, este județul Vaslui, urmat de Dolj, Iași și Bistrița Năsăud, potrivit site-ului stiripesurse.ro. Buzăul se află însă la coada clasamentului, mai exact pe poziția 37 din 42, cu o medie a activismului parlamentar de 28,412, județul nostru fiind reprezentat în Parlament în acest moment de 6 deputați și trei senatori.

IAP reprezintă un instrument de măsură a gradului de implicare și activitate politică a aleșilor poporului în activitățile curente ale forului legislativ al României, și anume inițiative legislative, luări de cuvânt, declarații politice, interpelări și întrebări parlamentare, dar și moțiunile de cenzură semnate.

Indicele Activismului Senatului este mai mare decât la Camera Deputaților

IAP pentru Camera Deputaților are o valoare medie de 44,21. În medie, fiecare reprezentat al Camerei Deputaților a avut până la 15 august 2016 câte 51 de inițiative legislative, 72 de luări de cuvânt, 27 de declarații politice, 32 de întrebări și interpelări și 6 moțiuni semnate.

IAP mediu pentru Senat este de 54,39, ceea ce înseamnă că fiecare senator al României a avut în medie câte 54 de inițiative legislative, 114 de luări de cuvânt, 16 declarații politice, 43 întrebări și interpelări și 3 moțiuni semnate.

Rezultatele IAP la nivelul grupurilor parlamentare

În cea de-a patra ediție, grupul neafiliaților s-a situat pe primul loc în topul grupurilor parlamentare, cu o valoare medie a IAP de 62,56. După ce în cea de-a treia ediție, PNL a condus clasamentul cu un indice al activității parlamentare de 41,03, iar în primele două ediții ale Indicelui Activității Parlamentare pe primul loc s-a aflat Partidul Democrat Liberal.

Aceste schimbări au survenit pe fondul modificării grupurilor parlamentare. Spre deosebire de ediția anterioară, am luat în considerare grupul Liberal Conservator (ALDE) și grupul UNPR.

Grupul minorităților, UNPR și UDMR sunt cele mai puțin active grupuri parlamentare, cu cele mai scăzute niveluri ale IAP, la finalul primelor 7 sesiuni parlamentare.

TOPUL județelor în funcție de activismul mediu parlamentar

Nr. Crt Județul Media
1 Vaslui 101,13
2 Dolj 93,972
3 Iași 78,224
4 Bistrița-Năsăud 75,386
5 Olt 68,035
6 Ialomița 66,683
7 Cluj 63,007
8 Bacău 60,336
9 Brăila 56,855
10 Botoșani 55,688
11 Alba 53,671
12 Constanța 52,75
13 Giurgiu 52,564
14 Satu Mare 51,607
15 Galați 51,362
16 Vrancea 48,775
17 Tulcea 47,083
18 Suceava 45,683
19 Timiș 45,148
20 Bihor 44,203
21 Maramureș 43,643
22 Hunedoara 43,627
23 Călărași 43,15
24 Brașov 43,018
25 Vâlcea 42,092
26 Arad 41,895
27 Mureș 41,775
28 Ilfov 41,569
29 Neamț 41,564
30 Sibiu 41,521
31 Prahova 39,743
32 Gorj 36,817
33 Sălaj 35,325
34 București 29,885
35 Argeș 29,591
36 Covasna 29,369
37 Buzău 28,412
38 Harghita 26,257
39 Dâmbovița 24,267
40 Caraș-Severin 22,267
41 Teleorman 20,092
42 Mehedinți 19,662