Președintele României acordă Ordinul Național „Steaua României” Simonei Halep

de Stiri Buzau Media

Ca urmare a performanței extraordinare obținute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum și în semn de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate, președintele României, Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep. ,,Prin dăruirea, devotamentul și profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât și în afara sa, Simona Halep a promovat numele țării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generație, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaș câștig pentru sportul românesc”, se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. Simona Halep a fost întâmpinată astăzi, la scara avionului de Ion Țiriac și Ilie Năstase, simboluri ale tenisului românesc și apoi de ministrul de resort, președintele Federației și alți oficiali. A răspuns ziariștilor, a dat detalii despre ”loviturile Serenei” și a vorbit despre cele câteva zile de odihnă, puține, și apoi despre muncă.