Trans Bus Buzău – modificare program de transport, care va fi aplicat începând cu data de 24.03.2020 Read more
Ce nereguli au fost constatate de către comisia de control, privind derularea programului ”Cornul și laptele”, în școlile din județ Read more
Lansare competiţie ,,Proiecte colaborative de cercetare”, asociată Mecanismului Financiar Norvegian Read more
Noul program al turului Campionatului Național de Volei masculin. Află adversarele echipei masculine de volei a Gloriei Buzău Read more
Dacă primești deja ajutor de stat pentru ratele la casă sau chirie, nu vei mai putea cere bani prin programul „O familie, o casă” Read more
Aproape 180 de dosare au fost aprobate în Programul Rabla și Rabla Plus. AFM a publicat lista cu persoanele juridice aprobate în cadrul celor două programe Read more
Proiectul ,,Sport for Women in Urban Places”, în care municipiul Râmnicu Sărat a fost parte, se finalizează Read more
Programul ,,Prima casă” devine “O familie, o casă”. Acesta va fi destinat doar celor cu salarii de maxim 4.500 lei, sau 7.000 de lei la o familie cu copii Read more