Ședință a Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaților, la Buzău

de Stiri Buzau Media

Fermierii, primarii din județ și șefii de intituții au participat în premieră, la o ședință a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice,care a fost organizată la Buzău. Acest lucru a fost posibil ca urmare a inițiativei deputatului PSD Buzău, Dănuț Păle, care este și vicepreședintele Comisiei de Agricultură. În cadrul întâlnirii, toți cei prezenți au putut vedea cum decurge o ședință a unei astfel de comisii, în care au fost dezbătute și mai apoi votate două proiecte de legi. Este vorba despre Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.108/2014 privind transportul rutier de produse agricole vegetale pe drumurile publice și  Propunerea legislativă pentru modificarea art.6 alin.(6) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Membrii comisiei au ascultat mai apoi problemele cu care se confruntă atât primarii din județ cât și fermieri și au menționat că unele dintre acestea pot fi rezolvate prin inițiative legislative. ,, Au fost multe discuții și mă bucur că am avut prilejul să avem o întâlnire cu primarii din județul Buzău. Bineînțeles că noi ne-am notat toate problemele ridicate de ei și le vom lua în calcul, mai ales că aveți aici, la dumneavoastră, vicepreședintele Comisiei de Agricultură cu care eu am o relație foarte apropiată de lucru”, a menționat Alexandru Stănescu, președintele Comisiei.

 Având în vedere succesul acestei inițiative, Dănuț Păle a declarat că această Comisie de Agricultură va merge și în alte județe și va asculta problemele tuturor celor implicați în agricultură. ,,Cred că este un început, dar eu aș vrea să nu se termine aici și să devină o regulă și Comisia să se deplaseze. Nu vă ascund faptul că s-ar putea să ne deplasăm și la Alba, să vedem și alte județe din sud și tot așa. Cred că așa ar trebui lucrat, pentru că doar așa vom reuși să scoatem cele mai bune legi, din punctul meu de vedere, legi simple”, a menționat vicepreședintele Comisiei pentru agricultură.

Ședința a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău. Prezenți au fost secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculurii, Dumitru Daniel Botănoiu; președintele Comisiei, Alexandru Stănescu; directorul general ANIF, Ionuţ Barbu; directorul general AFIR, Adrian Ionuţ Chesnoiu; directorul general APIA, Adrian Pintea; președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu; primarul municipiului Buzău, Constantin Toma; deputații PSD Buzău, Ionela Dobrică și Sorin Lazăr.