Trafic dirijat în centrul municipiului Buzău din cauza unui accident rutier

de Stiri Buzau Media

Din primele date de la fața locului a reieșit că în timp ce conducea un autoturism dinspre centru municipiului Buzău către strada Alexandru Marghiloman, un șofer de 51 de ani, din Vrancea a surprins și accidentat un pieton care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.

Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului, un bărbat de 54 de ani, din Buzău. Acesta a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.