Virusul nu iartă pe nimeni! Prefectul Buzăului, confirmat pozitiv cu COVID-19

de Stiri Buzau Media

 

În urmă cu câteva ore, am fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2. În cursul zilei de ieri, am prezentat simptome ușoare specifice COVID-19 (febră 38º) și am fost testat, iar rezultatul venit astăzi este pozitiv. Starea mea de sănătate este bună, acum mă simt mai bine decât m-am simțit ieri.
Am încredere că mă voi vindeca rapid și mă bazez pe profesionalismul cadrelor medicale buzoiene, care au fost ireproșabile pe întreaga perioadă în care au gestionat criza COVID-19. Mâine, voi fi supus unor investigații medicale extinse și voi afla tratamentul care îmi va fi prescris.
În perioada în care nu mă voi afla la Instituția Prefectului, atribuțiile de conducere vor fi preluate de către subprefectul Vasile Alecu.
Fac încă un apel la responsabilitate pentru toţi cetățenii din judeţul Buzau, de data aceasta folosindu-mă pe mine ca exemplu! Iată că, și în situația în care am încercat să respect cu strictețe toate regulile de prevenire a infectării cu noul Coronavirus, acesta nu m-a ocolit! Virusul nu iartă pe nimeni!
Vă transmit tuturor gândurile mele bune. Multă sănătate! – a scris Dimian pe pagina sa de socializare.

Știri despre: ,