Asociația Județeană de Fotbal Buzău efectuează înscrieri în vederea obținerii calității de observator județean.

de Stiri Buzau Media

În vederea alcătuirii corpului de observatori judeteni pentru sezoanul 2022/2023 , de la data de 01. 07.2022,  va începe perioada de înscriere pentru cei care doresc  să îndeplinească rolul de observator judetean.

Perioada de înscriere se încheie la data de 29.07.2022.

De asemenea, persoanele care au deținut calitatea de observator judetean în sezoanele anterioare au obligația de a se înscrie , dacă doresc să dețină calitatea de observator judetean și în sezonul următor .

Înscrierea  se face pe baza dosarului care trebuie să conțină următoarele documente:

  1. Cerere – model tip pe site-ul AJF Buzau la sectiunea documente ;
  2. C.V.  ,din care să rezulte experiența în activitatea fotbalistică în conformitate cu prevederile art. 64, alin. 2 din Regulamentul de organizare a activității fotbalistice, ”Persoanele care doresc să obțină calitatea de observator oficial trebuie să aibă o calificare în activitatea fotbalistică, în cadrul FRF, LPF, AJF, AMFB sau cluburilor de fotbal”.De asemenea, candidații au obligația să indice în CV un număr de telefon mobil și o adresă de corespondență prin e-mail.
  3. Adeverință medicală.
  4. Două fotografii, tip – buletin.

Documentele aferente dosarului de înscriere vor fi depuse la sediul AJF ( strada Mesteacanului Nr. 20 , Buzau-in incinta Salii Sporturilor ,, Romeo Iamandi ) sau pe e-mail ajfbuzau@gmail.com .

Dosarele declarate admise vor fi evaluate in data de 01.08.2022 iar rezultatele vor fi afisate pe site-ul A.J.F. Buzau .

Dupa examinarea  dosarelor  cei admisi vor participa in data de 22 august 2022 , orele 17:00 la Consfatuirea Observatorilor Judeteni, la finalul careia va avea loc testarea pentru evaluarea cunostintelor.  Doar cei care obtin nota minima 7:00 vor putea dobandi calitatea de observator judetean .

  Testarea va consta într-un test grilă care va conține 30 de întrebări, fiecare cu trei variante de răspuns, dintre care una corectă.

Cele 30 de întrebări sunt împărțite în cinci secțiuni, după cum urmează:

1)    întrebările 1-10 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice( R.O.A.F )

2)     întrebările 11-15 din Regulamentul Disciplinar

3)     întrebările 16-20 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, completată cu Legea nr. 10/2012 și cu Legea  nr. 219/2016.  

4)    Intrebarile 21-27 din Regulamentul de Organizare si Desfasurare al Ligii a-4-a si Ligii a -5-a, editia 2022-2023 ;

5)    Intrebarile 28-30 din Regulamentul de Desfasurare si Organizare al activitatii observatorilor din judetul Buzau ;

Toate regulamentele  se gasesc pe site-ul  asociatiei judetene de fotbal Buzau (frf-ajf.ro/buzau ), la sectiunea regulamente ;