Cutremur de 3,5 grade pe scara Richter cu epicentrul în apropiere de Nehoiu

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs miercuri dimineață, la ora locală 9,48 în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului /INFP/.

Seismul s-a produs, în zona de munte a județului, în apropiere de Nehoiu, la o adâncime de 134 kilometri, iar localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Vălenii De Munte (34 km), Covasna (48 km), Mizil (50 km), Săcele (50 km) și Plopeni (50 km).

De la începutul anului, în România au avut loc 15 cutremure în zona seismică Vrancea, cu magnitudini cuprinse între 2,6 și 4,1 grade pe scara Richter.
În 2015, cel mai puternic seism, cu magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter, s-a înregistrat în data de 29 martie, în județul Buzău.

Cea mai importantă mișcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter.

cutremurinfpnehoiu
Comments (0)
Add Comment