DNA a început ancheta în cazul reabilitării celor trei artere importante din Buzău

de Stiri Buzau Media

Potrivit unui comunicat al DNA Ploiești, urmărirea penală se face deocamdată in rem, adică privitoare la fapta în sine, nu la o persoană anume. Deja documentele legate de proiectul de reabilitare al celor trei străzi din Buzău, peste 1.000 de acte și planșe, au fost transmise de Primăria Buzău către procurorii care anchetează cazul.

Cât privește lucrările de reabilitare aflate în desfășurare, autoritățile speră ca ele să continue și să fie finanțate din alte surse, precum bugetul local, pentru a nu se bloca la stadiul actual, de șantier.

La începutul săptămânii trecute, primarul Buzăului, Constantin Toma, a anunțat existența unei plângeri penale în legătură cu derularea proiectului european pe mobilitate urbană care prevede reabilitarea celor trei artere, fapt care s-a tradus prin sistarea unor plăți de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale.

Știri despre: ,