Jandarmii montani, intervenție în zona Vârfului Penteleu pentru tractarea unui autoturism ieșit de pe drum

de Stiri Buzau Media

Ieri, în jurul orei 11:30, o persoană a solicitat sprijin, prin apel 112, sesizând faptul că în timp ce se deplasa împreună cu un prieten pe un drum forestier din zona vârfului Penteleu, autoturismul pe care îl conducea a avut o defecțiune tehnica și a pierdut controlul acestuia,  blocându-se în afara drumului.

 În zonă au fost direcționate două echipaje de Jandarmerie din cadrul Detașamentului Mobil și din cadrul posturilor de jandarmi motane. Ajunși în zona indicată, jandarmii au reușit să elibereze autoturismul blocat, ulterior acesta fiind tractat într-un refugiu. Cele două persoane, care nu au necesitat îngrijiri medicale, au fost transportate în siguranță la domiciliul din localitatea Gura Teghii.