Ludovic Orban: Numărul de elevi cu COVID-19, ca procent, a fost de 6,3% pe populație școlară. Nu există o creștere semnificativă a îmbolnăvirilor pe această categorie de vârstă

de Stiri Buzau Media

Premierul Ludovic Orban a declarat în această seară că “este evidentă o tendință de creștere a numărului de cazuri” de infectare cu noul coronavirus, motiv pentru care le-a cerut comitetelor județene pentru situații de urgență “o intensificare a controalelor” pentru respectarea măsurilor.

“În școli și în universități, deciziile care se iau la nivelul comitetelor județene pentru situații de urgență să țină cont cu strictețe de reglementările legale – de hotărârea de guvern privind starea de alertă și de ordinul comun al ministrului Educației Naționale și ministrului Sănătății, nu de bunul plac al unor directori de școli. Ce spune legea, aia trebuie să se aplice”, a declarat premierul.

Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute de premierul Ludovic Orban la finalul unei videoconferințe cu prefecții și cu reprezentanții instituțiilor cu responsabilități în gestionarea epidemiei, la care au participat ministrul de Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și șeful DSU, Raed Arafat.

“Am solicitat comitetelor județene să ia decizii de carantinare oriunde situația se impune, fie de localități, fie de zone”, a anunțat Ludovic Orban.

Premierul a susținut că “în primele două săptămâni este greu să ai o evaluare a răspândirii datorate școlii și eu transmit mesajul ăsta: copilul este expus celui mai mic risc de infectare în cadrul școlii, în clasă, sub supravegherea profesorului. Riscul de infectare a unui copil, adolescent este mai mare atunci când este liber și când interacționează fără supravegherea unui adult”.

“În ceea ce privește numărul de cazuri pe populația școlară, chiar cu școlile suspendate sau cu copii în vacanță, numărul de cazuri ca procent a fost în jur de 6,3% pe populație școlară. Deocamdată, pe evaluările noastre, nu există o creștere semnificativă a procentului de îmbolnăviri pe această categorie de vârstă“, a anunțat Orban.

În ceea ce privește anunțul făcut de noul primar din Bacău, că va lua toate măsurile ca toți elevii să vină fizic la școală, Ludovic Orban a răspuns: “Nu poate să încalce legea și HG privind starea de alertă și ordinul comun MS-MEC. Primarii trebuie să aplice legea“.

Ludovic Orban, cele mai importante declarații cu privire la școală:

  • Este evidentă o tendință de creștere a numărului de cazuri. Din acest motiv, am solicitat comitetelor județene pentru situații de urgență o implicare mult mai serioasă în implimentarea măsurilor legale adoptate de autorități, de asemenea o intensificare a controalelor și o intensificare a comunicării cu cetățenii, pentru respectarea măsurilor.
  • În acest sens, le-am solicitat să urmărească mai multe linii de acțiune.
  • În primul rând, în școli să fie respectate toate măsurile de protecție sanitară, de la dezinfecție, portul măștii, respectarea distanței.
  • Tot în școli și în universități, deciziile care se iau la nivelul comitetelor județene pentru situații de urgență să țină cont cu strictețe de reglementările legale – de hotărârea de guvern privind starea de alertă și de ordinul comun al ministrului Educației Naționale și ministrului Sănătății, nu de bunul plac al unor directori de școli. Ce spune legea, aia trebuie să se aplice.
  • Din analizele efectuate de DSP și MS, se vede clar că riscul cel mai mare de infectare a fost în cadrul evenimentelor – nunți, botezuri și alte tipuri de evenimente – în care nu s-au respectat măsurile de protecție, numărul mare de persoane.
  • Al doilea factor de risc l-a constituit transportul, transportul urban și mai ales intrajudețean, interjudețean și spre platforme industriale, de acasă spre locul de muncă și de la locul de muncă spre case. Am cerut intensificarea controalelor și luarea de decizii foarte clare. Trebuie impuse decizii de restricții
  • Am solicitat comitetelor județene să ia decizii de carantinare oriunde situația o impune, fie de localități, fie de zone.
  • Nivelul de distanțare socială s-a redus și din acest motiv a crescut riscul infectării și singura soluție serioasă este respectarea de către cetățeni a regulilor de protecție sanitară, respectarea de către instituții, companii a acestor reguli
  • Vom aplica legea și o vom aplica ferm
  • Cu privire la faptul că elevii nu sunt testați de DSP, atunci când într-o clasă un copil este diagnosticat cu COVID-19: Acesta este protocolul care stabilit de MS, de INSP și de comisia anti-covid. Eu nu sunt specialist în acest domeniu, voi mai discuta o dată acest subiect cu specialiștii în domeniul sănătății. Dar în momentul în care un copil este infectat într-o clasă, copiii din clasa respectivă intră în regimul de carantinare la domiciliu. 14 zile se suspendă cursurile în clasa în care apare un elev infectat și colegii au un regim de carantinare exact cum se întâmplă în cazul unor persoane considerate persoană de contact cu o persoană depistată cu COVID-19
  • Familia trebuie să se protejeze
  • În primele două săptămâni este greu să ai o evaluare a răspândirii datorate școlii și eu transmit mesajul ăsta: copilul este expus celui mai mic risc de infectare în cadrul școlii, în clasă, sub supravegherea profesorului. Riscul de infectare a unui copil, adolescent este mai mare atunci când este liber și când interacționează fără supravegherea unui adult
  • Nu se poate face încă o evaluare. Multe din cazurile care au apărut au apărut mai degrabă ca urmare a unei contractări a virusului nu neapărat în școală
  • În ceea ce privește numărul de cazuri pe populația școlară, chiar cu școlile suspendate sau cu copii în vacanță, numărul de cazuri ca procent a fost în jur de 6,3% pe populație școlară. Deocamdată, pe evaluările noastre, nu există o creștere semnificativă a procentului de îmbolnăviri pe această categorie de vârstă
  • Întrebare: Ce îi transmiteți noului primar din Bacău, care a anunțat că va lua toate măsurile ca toți elevii să vină fizic la școală. Ludovic Orban: Nu poate să încalce legea și HG privind starea de alertă și ordinul comun MS-MEC. Primarii trebuie să aplice legea
Știri despre: , , ,