Mai mulți șoferi vor putea solicita, începând de mâine, reducerea suspendării permisului auto

de Stiri Buzau Media
permis-auto-moto-2013

permis-auto-moto-2013Modificarea condițiilor în care șoferii pot solicita reducerea perioadei de suspendare a permisului auto se regăsește în Legea nr. 130/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ce a primit votul decisiv în luna iunie, iar luni a fost publicată în Monitorul Oficial. Măsurile cuprinse de acest act normativ se vor aplica începând de mâine, precizează avocatnet. Concret, actul normativ prevede eliminarea a două condiții pe care trebuie să le îndeplinească șoferii cu permisul suspendat care doresc să recapete mai rapid dreptul de a conduce mașina. Astfel, de joi, spre deosebire de situația actuală, acești șoferi vor putea solicita reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce chiar dacă au mai beneficiat de măsura reducerii suspendării în ultimii trei ani sau au mai avut permisul suspendat în ultimii doi ani.

În prezent, pe lângă faptul că trebuie să treacă de un test de verificare a cunoașterii regulilor de circulație și să aibă permis de conducere de peste un an de zile, adică să nu fie începător, un șofer care are dreptul de a conduce suspendat trebuie să se asigure că nu a mai solicitat reducerea perioadei de suspendare în ultimii trei ani sau în ultimii doi nu a avut permisul de conducere suspendat. După intrarea în vigoare a măsurilor cuprinse în actul normativ (18 iulie 2019), șoferii care doresc reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce nu vor mai trebui să îndeplinească decât două condiții, și anume să aibă permis de auto de peste un an de zile și să fie declarat admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

 

Știri despre: , , , ,