Astfel, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii rutieri au sancţionat 189 de conducători auto, 4 dintre aceștia fiind nevoiți să predea permisele pentru următoarele 90 de zile din cauza vitezelor cu care și-au condus mașinile.
Tot ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier de la Poliția municipiului Buzău au desfășurat o acțiune punctuală pe linia indisciplinei pietonale și a neacordării priorității de trecere pietonilor. Au fost aplicate 176 de sancțiuni contravenționale, din care 68 șoferilor care nu au acordat prioritate pietonilor, 9 dintre aceștia rămânând fără permis pentru următoarea perioadă. Celelalte abateri i-au vizat pe cei care s-au angajat în traversarea neregulamentară a străzilor.
Alte 7 permise au fost reținute șoferilor care au efectuat manevra de depășire în mod neregulamentar sau care au condus autovehicule sub influenţa alcoolului.
Conduceți Preventiv!
Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să îşi păstreze calmul în trafic, mai ales la orele de vârf, să circule prudent şi să se asigure corespunzător la efectuarea oricăror manevre, pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie.
Totodată, polițiștii reamintesc șoferilor că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de drum și de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Reiterăm că noțiunea de responsabilitate rutieră ar trebui imprimată începând de la nivelul familiei, așadar nu uitați că sunteți un exemplu pentru copiii dumneavostră, inclusiv când vă aflați la volanul autoturismului!