Note mai mari după contestațiile la Evaluarea Națională

de Stiri Buzau Media

Mulți dintre elevii de gimnaziu din județul Buzău, care au depus
contestații după Evaluarea Națională, au beneficiat de note mai
mari după recorectarea lucrărilor.
Spre exemplu, la proba de Limbă și literatura română, un elev
buzoian a obținut 8.85, după ce a fost notat cu 7.25 la prima
corectură, ceea ce însemnă o diferență de 1 punct 60. Un alt
absolvent de gimnaziu din județ, la aceeași probă, a beneficiat de
o majorare de 1,10 puncte, nota sa ajungând la 9.50, după
recorectarea lucrării.
La examenul din acest an, în județul Buzău s-au înregistrat
rezultate mai bune față de anii anteriori. Din cei peste 3.200 de
elevi participanți la evaluarea națională, aproape 83% au obținut
medii peste 5.
De săptămâna viitoare, începe o nouă etapă importantă pentru
absolvenții de gimnaziu. În perioada 4-11 iulie, ei au
posibilitatea să completeze opțiunile pe fișele de înscriere la
admiterea computerizată pentru liceu.

 

 

Știri despre: