„Nu mai merg în localuri unde se fumează! ” – acţiune pe Facebook, după tragedia din Colectiv

de Stiri Buzau Media
TRAGEDIA din Colectiv: Persoanele decedate în week-end aveau insuficienţă organo sistemică

TRAGEDIA din Colectiv: Persoanele decedate în week-end aveau insuficienţă organo sistemicăAcţiunea „Nu mai merg în localuri unde se fumează!” a fost demarată pe Facebook după tragedia petrecută în clubul Colectiv, utilizatorii reţelei de socializare fiind îndemnaţi să pună în practică acest mesaj, în data de 1 decembrie, de la ora 17.00, în toată ţara. „E timpul să afle şi ei că nu se mai poate aşa! Este prea mult fum în baruri, cluburi şi în unele restaurante. Există ţări unde se aplică acestă regulă de a nu fuma în spaţii publice şi nu este nicio problemă. Hai să aplicăm şi noi această regulă!”, se spune pe pagina de Facebook a acţiunii „Nu mai merg în localuri unde se fumează!”.

Până în momentul difuzării acestei ştiri, 16.000 de utilizatori ai reţelei de socializare Facebook s-au arătat interesaţi de această acţiune.

Numărul persoanelor decedate în urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv a ajuns, luni, la 47. În spitalele din Capitală mai erau internate, luni, 83 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 15 sunt în stare critică, şase în stare gravă şi 62 sunt stabilizate.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns