Polițiștii au dat peste 2.000 de amenzi într-o singură zi pentru nerespectarea măsurilor de protecție

de Stiri Buzau Media

Peste 2.100 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 750.000 de lei, au fost date sâmbătă de angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, potrivit unui comunicat MAI citat de Agerpres.

Au fost verificaţi 4.819 operatori economici şi 15.035 persoane. Au fost date 27 de amenzi operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, în valoare de 41.600 de lei; 22 persoanelor fizice pentru participarea la astfel de activităţi, în valoare de 4.400 de lei; 1.426 de amenzi, în valoare de 180.800 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală; 49 de sancțiuni, în valoare de 46.000 de lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese.

La activităţi au participat 5.388 de poliţişti, 2.298 de jandarmi, 601 poliţişti de frontieră, 193 cadre ISU, 1.464 de poliţişti locali, 115 reprezentanţi ANSVSA, 45 inspectori ANPC, 90 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 81 angajaţi ai Ministerului Muncii, 11 oficiali din cadrul Ministerului Transportului şi 10 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

MAI avertizează că vor fi făcute în continuare verificări privind respectarea măsurilor de protecție.

Știri despre: , ,