Polițiștii buzoieni continuă să acționeze pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice

de Stiri Buzau Media

Poliţiştii buzoieni, împreună cu jandarmi, reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere și Regia Națională a Pădurilor, au continuat controalele pentru protejarea domeniului silvic și combaterea tăierilor ilegale de arbori, inclusiv a pomilor de Crăciun.

În timpul acțiunii au fost verificate peste 140 de mijloace de transport.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii buzoieni au aplicat 259 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 76 000 de lei, atât pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171 din 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cât și ca urmare a încălcării altor prevederi legale.

Totodată, ca măsură complementară, au fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 5 mc material lemnos de foc și aproximativ 525 kg cetină, în valoare totală de 1000 lei.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea delictelor silvice fiind în permanență în atenția polițiștilor.