Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, află peste două săptămâni sentința finală în dosarul „Gloria”.

de Stiri Buzau Media
Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, află peste două săptămâni sentința finală în dosarul "Gloria".

Primarul Buzăului, Constantin Boșcodeală, află peste două săptămâni sentința finală în dosarul "Gloria".Astăzi s-a consumat la Curtea de Apel Brașov ultimul termen în proces, iar completul de doi judecători care a judecat apelurile declarate de Boșcodeală și de DNA la sentința pe fond în cauză, a decis să rămână în pronunțare pentru data de 15 febuarie. Constantin Boșcodeală a fost condamnat în primă instanță, la Judecătoria brașov, la cinci ani de închisoare cu executare, cu două capete de acuzare.

Primarul Buzăului a fost trimis în judecată în ,,Dosarul Gloria” pe 16 iunie 2013, procurorii anticorupție reținând în rechizitoriu că, în perioada 2002-2008, Constantin Boșcodeală a acordat unor asociații sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local și le-a asigurat folosința gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume și al dreptului de a folosi complexul sportiv fiind societăți comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociațiile sportive. Prejudiciul total adus bugetului local fiind estimat de procurorii anticorupție la suma de 4.896.994,09 lei, adică aproape 49 miliarde lei vechi.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns