Puțini medici de familie buzoieni vor să testeze Covid

Medicii de familie din județul Buzău nu par interesați să se implice în procesul de testare COVID, în ciuda apelului adresat de autorități.

Potrivit reprezentanților Casei Județeană de Asigurări de Sănătate, doar 37 de medici de familie, care au încheiat deja contracte, au fost de acord ca, în schimbul la 50 de lei pentru fiecare pacient, să facă testări COVID. Mai exact, din cei 178 de medici de familie din județul Buzău, 80 au încheiat contracte pentru vaccinarea anti COVID, iar dintre aceștia 31 au adăugat și testarea COVID. De asemenea, încă 6 medici doresc să facă doar testare.

La începutul acestei săptămâni medicii de familie au participat la o întâlnire cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și cu prefectul Buzăului. Acesta a cerut medicilor de familie să se implice în procesul de testare în contextul în care la centrele de evaluare care vor funcționa în județul Buzău vor putea ajunge doar persoanele testate pozitiv, care au programare și simptome de infecție cu SARS-CoV-2.

 

covid-19medicimedici de familiepandemie