Tot mai mulți bolnavi Covid în spitalele buzoiene

Creștere spectaculoasă a numărului cazurilor noi de COVID-19 în județul Buzău, dar și a persoanelor care ajung în spital pentru îngrijiri.

Potrivit autorităților sanitare, gradul de ocupare a paturilor COVID din unitățile spitalicești din județ era, ieri, de 36%, cu aproape 15 % mai mult decât în urmă cu o săptămână. Dacă numărul de pacienți va continua să crească, există riscul ca școlile să fie închise.  Potrivit reglementărilor, școlile din județ se închid și trec în sistem on-line, dacă paturile COVID din spitale sunt ocupate în proporție de peste 75%. Pentru ca elevii să revină în bănci, va fi nevoie ca gradul de ocupare a paturilor să scadă sub 70%.

În prezent, în județul Buzău, 27 de clase sunt în on-line, după ce mai mulți elevi au fost confirmați cu coronavirus. Cele mai multe clase care fac cursuri din fața calculatorului, 11, sunt la cea mai mare școală din Buzău, Școala Nr. 11.

Astăzi, autoritățile sanitare au anunțat un nou record absolut de infectări în județul Buzău, 824, dintre care 74 de reinfectări, la puțin peste 1.500 de teste efectuate în ultimele 24 de ore.

bolnavicovid-19spitalul judetean buzau