Viitor incert la Gloria Buzău, după ratarea barajului!

de Stiri Buzau Media
După eșecul din barajul de promovare cu UTA Arad, pentru Gloria Buzău urmează o perioadă cu multe semne de întrebare. În primul rând, se pune problema antrenorului, Adrian Mihalcea fiind la final de contract. Cel mai probabil cele două părți, conducerea clubului din Crâng și Mihalcea, se vor așeza la masa tratativelor în perioada următoare, în cadrul întâlnirii urmând să se decidă dacă se va continua în aceeași formulă pe banca tehnică.
Indiferent dacă fostul dinamovist rămâne sau nu, va fi o vară fierbinte pentru Gloria, întrucât mai mulți jucători se află la final de contract. Echipa buzoiană va păstra, totuși, câțiva dintre jucătorii tineri, fotbaliști care clubul a semnat pe doi sau chiar trei ani.
Din păcate, prima despărțire a fost deja oficializată, Oteliță, piesă importantă în angrenajul conceput de Mihalcea, semnând cu Sepsi. Fundașul băcăuan devenise titular, dar nu se mai încadra în baremele Under, impuse la liga secundă. De la Buzău, va pleca, cel mai probabil, și Relu Stoian, portar care fusese trecut pe linie moartă, după cele câteva gave comise în play-off.
Deocamdată, pentru jucătorii Gloriei urmează o vacanță, urmând ca, în funcție de rezultatele tratativelor, să fie anunțat un verdict în ceea ce privește planul anului competițional 2023-2024.